Orice spațiu are nevoie de o curățare periodică. Nu ne referim aici doar la curățenia locuinței, ci și a unor spații de mari dimensiuni, precum mall-uri, magazine, service-uri auto și lista poate continua, iar oricine poate găsi un alt spațiu care trebuie întreținut așa cum se cuvine.
În încercarea de a ușura puțin corvoada curățeniei, multe dintre gospodine au dovedit o inventivitate ieșită din comun. Cu toate acestea, de multe ori curățenia consuma mulți nervi și dura prea mult, așa că nemulțumiri încă mai existau. Cu atât mai mult când era vorba de spații mai mari. Prin urmare, nu este de mirare că au apărut… lavetele din microfibră. Toată lumea este de acord, sunt cele mai bune atunci când vine vorba de capacitatea acestora de a absorbi lichide, indiferent că este vorba de apă, uleiuri sau produse petroliere. De fapt, utilitatea acestora s-a dovedit a fi mult mai mare, putând fi utilizate cu succes în mai multe domenii de activitate.
O invenție care a schimbat… curățenia
Folosirea prosoapelor de hârtie a fost un punct de referință în domeniul curățeniei. Cu toate acestea, deși practice, nu erau tocmai cea mai economică soluție, așa că s-a încercat descoperirea altui produs, mai ieftin, mai rezistent. Așa au apărut lavetele din microfibră, care spre deosebire de prosoapele din hârtie, erau mult mai economice. Acestea aveau avantajul că puteau fi refolosite după ce spălare, spre deosebire de prosoapele de hârtie care erau folosite de prea multe ori nejustificat. De asemenea, capacitatea de absorbție a lavetelor in microfibră s-a dovedit a fi net superioară prosoapelor din hârtie. Specialiștii susțin că ”economia realizată prin trecerea la lavetele din microfibră poate ajunge până la 80%”. Cu ajutorul acesteia vei putea șterge, lustrui (fără să fie nevoie de produse chimice) geamurile, oglinzile, ba chiar și suprafețele din inox sau aparatele electrocasnice.
Și, dacă este să vorbim despre avantajelor lavetelor din microfibră, îți spunem că acestea nu lasă pe suprafețele curățate urme de hârtie sau scame, precum alte produse, și sunt mult mai rezistente dacă se folosesc pentru îndepărtarea unor substanțe chimice periculoase. Pentru că nu lasă urme, aceste lavete s-au dovedit a fi mult mai eficiente, rapide, iar efortul persoanei care le folosește este redus în mod semnificativ. Acestea sunt principalele lor avantaje, deloc de neglijat, ceea ce le face să fie în topul preferințelor utilizatorilor.
Pe scurt, despre microfibre
Tot am vorbit despre microfibră, dar nu am detaliat ce înseamnă acest lucru, și de ce o astfel de lavetă se dovedește a fi net superioară altor produse de gen existente pe piață. De aceea, în rândurile care urmează, vom încerca să detaliem puțin acest aspect.
Microfibra este un produs sintetic, rezultat din combinația poliesterului cu nailonul pentru a crea un material foarte asemanător cu bumbacul. Spre deosebire de acesta însă, fibrele sunt extreme de mici încât nu pot fi văzute cu ochiul liber și au formă de stea. Ulterior, fiecare fibră este separata în fire extrem de fine, printr-un proces chimic și termic. Ca să îți dai seama de dimensiunile acesteia, îți spunem că în urma acestui process dimensiunile acestor fire pot fi de 16 ori mai subțiri decât firul de păr. Calitatea microfibrei este dată însă de lățimea acestora, iar specialiștii susțin că de mare importanță este și modul în care acestea sunt împletite.
Avantajele lavetei de microfibră
Două sunt avantajele principale ale acestui tip de lavetă, care este folosită cu success chiar și în domeniul sanitar (unde știm cu toții cât de important este respectarea condițiilor de igienă), sau chiar în acel industrial.
Greutate mică. Spre deosebire de alte tipuri de material, cum ar fi bumbacul de exemplu, s-a observat că o lavetă din microfibră, atunci când este plină de apă, cântărește de până la trei ori mai puțin. Nu este de mirare deci că este preferată, deoarece o face mult mai ușor de utilizat.
Rapiditate și eficiență. Folosirea unei lavete din microfibra îți va economisi mult din timpul pe care l-ați dedicat operațiunilor de curățenie. În plus, vei putea curăța o suprafață mult mai mare doar cu ajutorul unei singure lavete, fără să fie nevoie să te mai uiți în urmă să vezi dacă au mai rămas pete sau vreo urmă de scamă.
Ca să rezumăm, îți spunem doar că o lavetă din microfibră este foarte ușor de întreținut, are o putere de absorbție superioară față de altor produse de același gen și poate fi folosită un timp mai îndelungat, fără ca proprietățile să aibă de suferit.
Cum se păstrează lavetele din microfibră
Deși au avantajul că sunt practice, economice, rapide, este important și cum păstrăm aceste produse. După folosire, le poți spăla la mână sau în mașina de spălat, la temperaturi înalte, iar imediat ce s-au uscat ai grijă să le împăturești imediat și să le așezi la locul lor.
Lavetele din microfibră în bucătărie
Evident că se pot scrie o mulțime de lucruri despre întrebuințările lavetelor din microfibră în diverse domenii de activitate. Și toți cei care le-au folosit le vor aprecia așa cum se cuvine calitățile. Cu toate acestea, am decis să venim în întâmpinarea consumatorilor casnici, a gospodinelor obișnuite, și să le prezentăm acestora câțteva dintre avantajele utilizării unor astfel de lavete chiar în bucătăria proprie.
Atunci când vine vorba despre curățenia în bucătărie, gospodinele sunt parcă mai stricte decât de obicei. Este locul folosit cel mai des de membrii familiei, fie pentru a lua masa, fie doar pentru a lua ”ceva bun” din frigider, ca să nu mai pomenim de pregătit masa sau spălat vasele. Cert este că măcar o dată pe zi, fiecare dintre membrii unei familii va intra în bucătărie. Dar ce te faci când în familie sunt copii mici, cu mânuțe curioase care trag de pe masă bolul în care gospodina casei doar ce spărsese câteva ouă pentru omleta de dimineață, iar sticla de ulei a fost o tentație prea mare pentru juniorul casei, ca să o lase liniștită pe masă. Indiferent pentru ce este folosită, laveta din microfibră nu ar trebui să lipsească din bucătărie. Poate fi folosită pentru a curăța mizeria sau doar ca să se șteargă vasele, de exemplu. O lavetă din microfibră, cel puțin în bucătărie, se dovedește a fi net superioară clasicelor role din hârtie. Acestea pot fi folosite doar pentru a șterge și a curăța, pe când lavetele din microfibră pot fi utilizate și pentru a spăla acea suprafață.